Dislipidemii


Anomalie a nivelului de lipide din sange.

Mai multe detalii


Diferite tipuri de dislipidemie:
- Hiperlipidemiile (cresterea nivelului de lipide sangvine) sunt reprezentate, in principal, prin hipercolesterolemie, hipermicronemie si hipetrigliceridemie.
- Hipolipidemiile (micsorare a nivelului lipidelor sangvine) sunt urmarile unor importante insuficiente alimentare sau unor boli ale tubului digestiv care diminueaza absorbtia lipidelor alimentare.

Tulburările metabolismului lipidic sunt grupate în primare (genetice sau moştenite) şi secundare (cauzate de boală sau factori de mediu). Din punct de vedere clinic, dar mai ales terapeutic, este importantă identificarea şi diferenţierea unei cauze secundare de dislipidemie. În zonele în care hiperlipoproteinemiile poligenice sunt prevalente, dislipidemiile secundare vor avea, de asemenea, un impact mai mare.


Dislipidemiile secundare


Diabetul zaharat

Diabetul zaharat antrenează de cele mai multe ori anomalii ale profilului lipidic iar depistarea acestuia la pacientul dislipidemic este importantă deoarece această asociere comportă un risc cardiovascular crescut cât şi un risc precoce de complicaţii macrovasculare.
Diabetul zaharat de tip I se însoţeşte de hiperlipidemie, în principal de hipertrigliceridemie, mai ales în caz de dezechilibru glicemic intens. Prezenţa unei hiperlipoproteinemii la diabeticul insulinodependent echilibrat poate sugera asocierea unei dislipidemii primare. Diabetul zaharat de tip II şi implicit constelaţia anomaliilor metabolice apărute în cadrul sindromul metabolic constituie cea mai frecventă cauză de dislipidemie secundară. Diabetul zaharat de tip II se prezintă cu o întreagă gamă de anomalii lipidice, dintre care, hipertrigliceridemia este dominantă; 30-40% dintre diabetici prezintă valori ale trigliceridelor plasmatice > 200 mg/dl iar 10% valori de peste 400 mg/dl (hipertrigliceridemiei i se asociază şi un nivel ridicat al VLDL colesterolului, LDL colesterol cu valori normale sau crescute (particule mici, dense, cu potential aterogen crescut) şi HDL colesterol plasmatic redus). Controlul strict al diabetului îmbunătăţeşte frecvent şi controlul hiperlipidemiei, dar având în vedere că hiperlipidemia constituie un factor de risc cardiovascular major la diabetici, aceasta trebuie tratată agresiv pentru a reduce acest risc. O serie de studii, dintre care cităm UKPDS, arată că în ciuda frecvenţei înalte cu care apare hipertrigliceridemia (valoare medie de 159 mg/dl) la pacienţii cu diabet zaharat de tip II, analiza multivariată nu înscrie nivelul trigliceridelor printre factorii predictori ai evenimentelor cardiovasculare. LDL colesterolul s-a dovedit cel mai puternic factor predictor independent al bolii cardiace ischemice, acesta fiind urmat de HDL colesterol. Hipertrigliceridemia devine un obiectiv primar de tratament la valori > 500 mg/dl, atunci când există riscul unei pancreatite.
Modificările profilului lipidic descrise mai sus apar frecvent şi la persoanele cu intoleranţă la glucoză, cu insulinorezistenţă sau sindrom metabolic, la care diabetul franc nu este prezent. De fapt, se pare că sindromul metabolic asociază trăsături ale hiperlipidemiei familiale şi trăsături ale diabetului. Trialurile randomizate au demonstrat indubitabil că tratamentul cu statine s-a dovedit eficient în prevenţia bolii coronariene la diabetici şi poate reduce excesul de mortalitate prin infarct miocardic la aceştia.
Recent, unele studii au arătat că tratamentul cu statine a întârziat chiar instalarea diabetului la anumite subgrupuri populaţionale supuse studiului.

 

Hipotiroidismul

Hiperlipidemia din hipotiroidism este caracterizată cel mai frecvent prin niveluri ridicate ale colesterolului total şi a fracţiunii sale, LDL. Hipertrigliceridemia şi clasica augmentare a fracţiunii HDL sunt inconstante. Aceste variaţii individuale sunt, probabil, expresia predispoziţiei genetice individuale. Având în vedere prezentarea clinică insidioasă a acestei entităţi, la pacienţii care prezintă hipercolesterolemie trebuie avută în vedere determinarea TSH-ului plasmatic ca metodă de screening.
Prezentăm câteva situaţii în care dozarea TSH este indispensabilă:
1. menopauza, tratament cu amiodaronă;
2. semne clinice minore sau izolate de hipotiroidism;

3. caracterul acut al hiperlipidemiei (bilanţ lipidic normal dovedit în antecedente);
4. absenţa antecedentelor familiale de dislipidemie.
Dozarea T4 şi T3 liber nu este recomandată datorită costurilor nejustificate.
Terapia de substituţie hormonală tiroidiană determină de obicei rezoluţia hipercolesterolemiei. Pacienţii hipotiroidieni care rămân dislipidemici în ciuda tratamentului asociază probabil o dislipidemie primară şi vor necesita administrarea de hipolipemiante.
Depistarea hipotiroidismului prezintă importanţă din cel puţin două motive: terapeutic (trebuie să ţinem cont de posibilitatea amplificării afectării musculare la iniţierea tratamentului cu statine) şi cel legat de riscul cardiovascular (hipotiroidismul în sine este un factor de risc cardiovascular chiar în situatiile în care este subclinic).

Bolile renale

Insuficienţa renală cronică reprezintă cea mai frecventă cauză de hiperlipidemie în cadrul bolilor renale şi se prezintă ca o hipertrigliceridemie moderată cu sau fără hipercolesterolemie (alterarea lipolizei şi al clearance-ului lipidic). Screening-ul acestei afecţiuni prin determinări sistematice ale creatininemiei este justificat la pacienţii peste 60 de ani deoarece aproximativ 30 % din acest grup populaţional prezintă alterări ale filtrării glomerulare. Pe de altă parte, există argumente experimentale şi epidemiologice solide că dislipidemia constituie un factor important de progresie a insuficienţei renale. Anomaliile lipidice din boala renală terminală au o amplitudine modestă, dar la aceşti pacienţi ne confruntăm cu un risc înalt de evenimente cardiovasculare şi în consecinţă instituirea unei terapii hipolipemiante trebuie luată în considerare (gradul disfuncţiei renale nu corelează cu intensitatea dereglării lipidice).

Dislipidemia din sindromul nefrotic este mai pronunţată şi este caracterizată de creşteri atât ale trigliceridelor cât şi ale colesterolului (hiperproducţ ie hepatică de VLDL). Rezoluţia sindromului nefrotic ameliorează profilul lipidic, dar în cele mai multe situaţ ii clinice introducerea medicaţiei hipolipemiante este imperios necesară.

 

Consumul excesiv de alcool

Efectele consumului de alcool asupra profilului lipidic sunt foarte variabile; pattern-ul cel mai frecvent întâlnit fiind hipertrigliceridemia (inhibarea oxidării acizilior graşi la nivel hepatic cu stimularea producţiei hepatice de VLDL), creşterea colesterolului total (cu sau fără creşterea fracţiunii LDL), dar şi cresterea HDL (mecanism incomplet cunoscut). Pacienţii dislipidemici consumatori de etanol trebuie sfătuiţi să reducă aportul de alcool.

Cautare afectiune

Adresa: Aleea Valea Rosie nr. 4, bl. M4 ap. 46 parter, sector 6
Program de Lucru: Luni, Marti, Miercuri, Joi si Vineri: 16:00 - 19:00

Sambata, Duminica: 14:00 - 17:00

Telefon: 0755.242.049
Facebook Share
Aceste date au fost introduse astazi 13.01.2020